Scurt istoric al Şcolii Gimnaziale “Principesa Elena Bibescu” Bârlad
Şcoala nr. 5 din Bârlad este una din cele mai vechi şcoli din oraş. A fost înfiinţată din 1847 pe lângă Biserica “Sf. Gheorghe” cu o clasă de 15 elevi, băieţi şi fete, având ca învăţător pe dascălul Vasile Bâgu.
Din anul 1856 a funcţionat într-o clădire donată de doamna Maria Gâlcă, al cărei nume l-a şi purtat până în 1896. În 1896 s-a construit clădirea în care există şi astăzi, lângă biserica “Sfântul Gheorghe “. Autentificarea a fost făcută pe baza unei efigii descoperite în fundaţia de piatră a şcolii, cu ocazia lucrărilor de consolidare din 1996. La început şcoala era formată din patru săli de clasă din care una era folosită şi la festivităţi, având şi scenă.
La început Şcoala nr. 5 a funcţionat ca şcoala primară, apoi ca “Şcoala de arte şi meserii “, iar din 1944 a devenit „Şcoală Normală”. În jurul anului 1950 a redevenit şcoală primară iar din 1960 a devenit şcoală gimnazială, aşa cum este şi astăzi.
Clădirea şcolii a cunoscut, de-a lungul timpului, o serie de adăugiri şi redistribuiri ale spaţiului. Astfel, două din vechile săli de clasă au fost împărţite, formându-se patru săli de clasă mai mici, iar în 1950 s-au alipit încă trei săli spre curtea şcolii (laboratorul de chimie şi sălile adiacente). S-au adăugat apoi sălile pentru atelierul vechi, în care se află acum centrala termică şi punctul sanitar interior viitor.
În 1988, când populaţia şcolară a crescut foarte mult, s-au mai construit două clase ca aripi exterioare (acum laborator de tehnologie şi viitoarea sala de gimnastică) iar în 1996, două săli de clasă în curtea şcolii (“căsuţă”) unde se află acum biblioteca, arhivă şi cabinetul medical.
Între 1993-1996 s-a construit sala de sport, prin autofinanţare (chirii şi comitetul de părinţi).
Începând din 1996, şcoala nr. 5 fiind puternic afectată de cutremure, a intrat în program de consolidare generală care nu s-a încheiat nici în prezent (acoperişul şi punctul sanitar interior aflat în lucru).
Evoluţia denumirii şcolii
Între 1856-1896 a purtat numele de Şcoală de arte şi meserii “Maria Gâlcă”
Între 1944-1950 a fost Şcoală Normală de fete Bârlad.
Între 1950 – 1960 a fost şcoala primară nr. 5 Bârlad.
Între 1960 – 2002 a fost şcoala generală cu clasele I-VIII nr. 5 Bârlad.
La 18 octombrie 2002 Şcoala nr. 5 a fost botezată după numele unei mari personalităţi artistice a Bârladului, Principesa Elena Bibescu, pianistă de elită şi protectoare a lui George Enescu, fiica fostului ministru Costache Manolache Epureanu.
prof. Cătălin Angheluță, 22 ianuarie 2021
Resurse:
ACTA MOLDAVIAE MERIDIONALIS, XXXIII, 2012
https://cimec.ro/ Institutul Național al Patrimoniului
https://biblioteca-digitala.ro/ Biblioteca Digitală a Publicațiilor Culturale